Școala de Arhitectură Timișoreană la vârsta de 50 de ani

Se împlinesc 50 de ani de la înființarea, în 1970, a Școlii de Arhitectură la Timișoara în cadrul Institutului Politehnic „Traian Vuia”, actualmente Universitatea Politehnica - UPT, ca instituție de învățământ superior de 3 ani; totodată se împlinesc 20 de ani de la reluarea activității, în 1990, de această dată cu o programă întinsă pe 6 ani de studii plus câteva mastere, cu statut de Facultate de Arhitectură și Urbanism.

Cu cca 100 de ani în urmă, în Ungaria acelor ani apărea ideea clară a înființării unei a doua Facultăți de Arhitectură la Timișoara, după cea din Budapesta. În România întregită după 1918, după înființarea Școlii Politehnice timișorene în urma decretului regal din 1920 se înființa și Facultatea de Construcții în anul 1941, în urma eforturilor deosebite ale arhitectului timișorean Victor Vlad. În cadrul acesteia s-a născut Secția de Arhitectură în 1970. În numai câțiva ani ceea ce ar fi părut puțin probabil a devenit posibil: la scara timpului respectiv a apărut un fenomen unic în peisajul învățământului de arhitectură românesc, o școală creativă de avangardă. Născută precum „surorile sale” de la Cluj și Iași din efortul unor remarcabili absolvenți ai Institutului de Arhitectură „ION MINCU” din București, și-a construit o identitate proprie datorită mediului creativ, cosmopolit și intercultural al Timișoarei de atunci. Acesta la rândul său avea antecedente în perioada interbelică și nu numai, cele legate de inovarea tehnologică, dar și cele reliefate de către Anca Brătuleanu în cartea sa apărută la Editura ArtPres în 2016, TIMIȘOARA ÎN PERIOADA DINTRE CELE DOUĂ RĂZBOAIE MONDIALE, URBANISMUL ȘI ARHITECTURA, care scoate în evidență caracterul avangardist al unor machete realizate pentru Timișoara viitoare (GOLICITY, Montecapela) de către Ernst Muhle și mai ales scrisorile și relația directă avută de Victor Deznai, ziarist timișorean interbelic, cu Le Corbusier și CIAM, datorită pasiunii sale pentru urbanism și sociologie.